Select Page

Unii spun ca au fost 70.000 de voluntari, alţii că au fost 150.000. Nu stiu care este numărul corect, ambele mi se par verosimile.

Interesante comentariile celor care nu s-au implicat în această campanie. Pe lângă cele de apreciere, au fost foarte multe comentarii negative. Prea multe. Înclin să cred că, totuşi, majoritatea a apreciat gestul celor 70.000 sau 150.000 de voluntari. Iar neamurile proaste care au avut de dat cu părerea cum că iniţiativa a fost o tâmpenie şi o pierdere de vreme reprezintă totuşi un segment mic din populaţia ţării. Altminteri, dacă impresia generală este totuşi negativă… cred ca avem o problemă, de fapt două. În primul rând cred că am greşit planeta (spun asta pentru că nu mi se pare corect să insult un continent sau altul printr-o afirmaţie de genul: noi, românii, nu avem nici o treabă cu Europa ci mai degraba cu…). În al doilea rând, sunt sigur că nu ţinem de timpul prezent ci venim dintr-o epocă dacă nu medievală cu siguranţă întunecată şi foarte încruntată. Dar, aşa cum spuneam, îmi place să cred că, totuşi, cei mai mulţi dintre noi am aplaudat această iniţiativă. Noi am fost o echipa formată din şase persoane: cinci adulţi plus un copil. Probabil că la anul vom fi mai mulţi. Îmi place să cred asta.