Select Page

Citind (şi nu studiind, pentru că nu-s un studios) ceva din istoria patriei, am observat nişte lucruri. Fac un disclaimer şi precizez de la bun început că nu deţin adevărul absolut, aşa cum, se pare, majoritatea concetăţenilor mei îl deţin, fapt pentru care nu pot decât să-i invidiez. În fine, spuneam că am băgat de seamă că pe România, „ţara mea de glorii, ţara mea de dor”, o apucă pântecăraia proletar-revoluţionară doar în lunile reci. Bunăoară, am citit din manualul de istorie că nişte muncitori ceferişti s-au răsculat prin februarie, în 1933. Tipografii, aceşti intelectuali ai proletariatului daco-roman, s-au răsculat în decembrie 1918. Tot în decembrie, de data asta 1989, s-a răsculat întreg „populus romanus” şi l-a debarcat de muncitorul ucenic cizmar şi cârmaci. Şi tot aşa…

M-am întrebat, ca un om curios, care urmăreşte Discovery şi care citeşte cărţi de ştiinţe pozitive, cum ar fi: mate, astro, fizi etc (departe de mine gândul că ălelalte ştiinţe ar fi negative, ele nu-s negative ci doar umaniste), de ce doar în vremurile reci şi geroase intestinele sociale ale patriei mele se amestecă şi bolborosesc cu zgomot. Alţii se revoltă vara sau primăvara. Vezi Revoluţia Franceză sau Războiul de Independenţă al SUA (hehe, nu vă repeziţi, Războiul Nostru de Independenţă a fost conjunctural şi nu generat de vreun patos patriotic spontan).

Vă spun de la început că habar n-am de ce lucrurile merg astfel. Să răspundă sociologii şi istoricii, că din asta îşi produc ei plusvaloarea care le aduce franzela pe masă, lor şi neamurilor lor.

Dar dacă răspunsuri n-am, am ipoteze de lucru. Spre exemplu, cred că ar merita să facem un studiu cu privire la cantitatea şi calitatea de vin din anul precedent. Îmi vine să spun că, din clipa în care vinul e pe sfârşite şi până când apare urzica şi ştevia (vegetaţie spontană, soră cu românul), în România se deschide sezonul la răzmeriţe. Se ne aducem aminte că dacii (zic unii istorici), când rămâneau fără de spriţ, treceau degrabă Dunărea şi împrumutau, într-un mod revoluţionar şi socialist, câte ceva din bunăstarea provinciilor imperialiste ale imperialistului Imperiu Roman de la sud. Dacă urzica şi ştevia (şi porumbul, pentru aritstocraţi) ar creşte în tot timpul anului, istoria noastră ar arăta cu totul şi cu totul altfel. Ar arăta mai calmă. Nu ştiu dacă lucrul acesta e de bine sau de rău. Oricum, nu-s plătit să ştiu asemenea subtilităţi.

Impresia mea, dragă cititorule indignat de blasfemiile pe care le înşir aici, este că românul se revoltă reactiv şi nu proactiv. E posibil ca şi alte popoare să fie reactive. Altele sunt proactive. Mă rog, aş îndrăzni să spun că popoarele care sunt reactive sunt consumatoare de istorie, iar cele care sunt proactive sunt făcătoare de istorie. Poate greşesc, cine-s eu să-mi dau cu părerea? Mai ales în aceste zile, în care fiecare concetăţean în parte pare atât de deştept şi posesor de soluţii geniale încât, dacă l-aş crede pe fiecare în parte, aş începe să cred că Patria mea are un viitor.

Bun. Am zis şi eu ce cred despre ce se petrece acum.

Acuma, văzând pe diverse media, diverse chestii şi întâmplări, mi-am adus aminte de un film. Pe care vi-l recomand. Ştiu, nici măcar prin asta nu-s original, dar nici nu mi-am propus să fiu original. Mi-am propus să fiu doar deasupra vremurilor. Cine vrea să fie sub vremi, e liber s-o facă. Dar să nu mă fută la icre că dacă nu-s cu ei sunt împotriva poporului.