Select Page

Chiar înainte de Crăciun, m-am întâlnit pe stradă cu Sile, care e medic de oase la un spital şi pe care nu-l mai văzusem de aproape de un an. După ce ne-am salutat noi şi ne-am recitat suma de convenţii (te-ai îngrăşat, şi ce dacă, ce mai face ăla micu, ce să facă, e-n vacanţă, ce mai ştii de cutare etc), amicul zice:

– Băi, frate, m-am uitat pe saitu’ tău ăla nou. Bravo, dom’le, da’ nu pricep un lucru.

– Ce nu pricepi, l-am întrebat degrabă doritoriu de fiidbec.

– Ce-ţ’ veni, frate, să pui la descărcat texte de ale tale?

– Pentru că de ale altora n-am, i-am răspuns. Ce, nu ţi-au plăcut?

– A, păi nu le-am citit.

Aşa cum ar fi procedat orice textier în preajma unei potenţiale victime, am început să-i explic cum le poate descărca şi cum le poate citi. Şi dă-i şi explică pe îndelete. Dar Sile m-a întrerupt după primele propoziţii.

– Auzi, lasă astea. Ce nu pricep eu e de ce le-ai pus la descărcat moca.

– Să le citească lumea, de ce altceva.

– Păi, de ce pe gratis?

– C-aşa am avut chef.

– Ăsta nu e un motiv serios.

– Da’ ce, numai ce e pe bani, e serios?

A dat din umeri. Am dat şi eu din umeri şi ne-am tras amândoi într-o cârciumă să radem câte un şnaps şi să vorbim de altele. Am vorbit pe gratis preţ de o oră. Doar şnapsul l-am plătit, că nu ne lăsau ăia de la cârciumă să plecăm altfel.