Sătul de hipstereala socialistă din zilele noastre, care a inundat cam tot ce se putea inunda, stricând mobila şi tapetul şi umflând parchetul, am recitit (pentru a câta oară?) Când se va trezi cel care doarme. Îmi era dor de Wells, îmi era dor de viziunea lui pesimistă asupra viitorului, de tragismul personajelor sale faţă în faţă cu nedreptăţi de tot felul, îmi era dor de imaginile puternice, evocate în utopiile (sau distopiile) sale.

Îmi spuneam, revăzând rătăcirile lui Graham printr-o Londră viitoare, cât de elegant a dat-o în bară vizionarul britanic în ceea ce priveşte predicţiile sale sociale. Lumea s-a încăpăţânat să arate altfel decât cea zugrăvită în A Story of the Days To Come  sau în The Sleeper Awakes. Şi nu mă refer la tehnologie.

Pentru cei care nu ştiu, When the Sleeper Wakes, a fost o nuvelă serializată între 1898 şi 1899 în The Grafic, un ziar ilustrat din epocă, şi care a devenit, în 1910,  un roman purtând titlul The Sleeper Awakes. Cititorii de la începutul secolului XX aflau, citind romanul, despre tribulaţiile unui personaj tragic, Graham, un inocent al secolului XIX, ajuns, după un somn de mai bine de două secole, în secolul XXI.

Spuneam că vizionarul Wells, melancolicul socialist de mai târziu, ratează cu graţie tabloul lumii viitoare. Aşa este. Dar, în acelaşi timp, Wells ne oferă, prin The Sleeper Awakes, descrierea avant la lettre şi în cheie sefe a revoluţiei ruse de la 1917.

Avem o lume supusă unui Consiliu atotputernic, dar care este atât de uşor de răsturnat, după cum se dovedeşte. Un Consiliu care stăpâneşte, în numele lui Graham, mai bine de jumătate din activele lumii. Poporul se îmbracă în albastru şi trage la şaibă de-i sar capacele (vă mai amintiţi de frumoasa culoare a muncii din Travailler est un vrai plaisir a lui Fernand François?) sau bănănăie pe străzile mobile, aşteptând trezirea adormitului Graham ca s-o pună de o revoluţie.

Consiliul ezitant este vechea orânduire. Ostrog, politicianul abil şi pragmatic, este revoluţia rusă din februarie. Graham este revoluţia bolşevică din octombrie şi personifică poporul care se trezeşte din somnul de secole. Pentru Wells, poporul este pur, nevinovat, neatins de vreun păcat originar, dar dotat cu pasiuni copilăroase. Un popor care se trezeşte nu are cum să comită erori, spun apăsat emulii lui Marx, sângerând istoria fără să aibă conştiinţa crimei. Nici Graham nu greşeşte când se rupe de sub influenţa lui Ostrog şi se aşează în fruntea Poporului care, după ce a dat de gustul Revoluţiei, nu prea ar mai avea chef să se întoarcă „la locurile de muncă”. Într-un naiv impuls, înainte de lupta finală (o lupta aeriană descrisă în 1910, iată un fapt remarcabil), Graham lasă moştenirea sa „întregului popor”. Ştia oare abia trezitul că poporul este plin de ostrogi mărunţi, care abia aşteaptă ocazia de a se căţăra la butoane? Probabil că nu. Nici Wells nu a ştiut, deşi a avut ocazia să vadă în acţiune splendidul „popor sovietic” condus de ostrogul său pe nume Stalin. Sau, dacă a ştiut, s-a abţinut să ne spună.

În final, Graham moare, luptându-se cu negrii aduşi de Ostrog să pacifice Londra. Din păcate, Wells nu ne-a mai spus ce s-a petrecut după aceea cu Poporul lipsit de Graham, cel care i-a lăsat moştenire… totul. Oare cum s-o fi descurcat Poporul cu hoardele aeropurtate de negri? Ce s-o fi ales de tânăra Helen Wotton, cea care i-a trezit „conştiinţa de clasă”? Dar Ostrog? A învins el, oare, Poporul răzvrătit, folosind cu şiretenie maşinile mass-media şi manevrând cu determinare batalioanele de poliţişti africani? Sau poporul s-a dovedit mai tare decât el şi l-a devorat? Ori, în cele din urmă, au căzut la pace?

Daaaar… Oricum ar fi fost, parcă îţi vine să cânţi un cântecel care să sune cam aşa:

Unde sunt acele vremuri?
Au fost ele vreodată?

Lenin vorbind în Gara Finlandeză şi steagurile roşii fluturând
Ostaşii Armatei Roşii,
Cu trupurile lor desenând istoria
Stalin şi popoarele eliberate

Unde sunt acele vremuri?
Au fost ele vreodată?

Copii mergând dimineaţa la şcoală
Învăţând şi trăind eroismul părinţilor lor.
Cu tâmplele fierbinţi, muncitorii ridicând barajele lumii noi
Visul unei lumi mai bune

Unde sunt acele vremuri?
Au fost ele vreodată?

Tractoarele arând câmpiile fără stăpâni
Toţi oamenii fraţi
Zburând către cer, cu flamura roşie legământ
Zdrobite cătuşe aici, pe Pământ

Unde sunt acele vremuri?
Au fost ele vreodată?

mi-e dor de acele vremuri, care nicicând nu au fost şi nici nu vor fi