Select Page

Există fantasy românesc?

Tehnic vorbind, nu prea. Am să încerc să demonstrez de ce. Mai întâi să vedem ce spun canoanele. Ce este acela fantasy. Un gen literar care foloseşte din plin magia alături de alte elemente supranaturale ca piloni principali pe care se construieşte edificiul narativ. Adică, arta fantasy are ca elemente obligatorii magia şi supranaturalul. Acestea sunt elementele obligatorii dar nu suficiente. Altminteri genul fantasy se poate confunda lesne cu basmul sau mitul. În plus faţă de acestea două (basm, mit), fantasy-ul mai are o calitate: aceea de a-şi genera propria lume, perfect coerentă şi independentă faţă de lumea noastră. Dacă, să spunem, În strada Mântuleasa a lui Mircea Eliade apar elemente de magie şi de supranatural, nu înseamnă că proza respectivă este fantasy. Este o proză fantastică deoarece cadrul acţiunii este lumea comună pe care se aplică cele două procedee de generare a fantasticului: fractura realului, a ordinii obişnuite, de zi cu zi (Roger Caillois) şi decelarea fără echivoc a supranaturalului (Ţvetan Todorov). Pe când, în Lord of the rings cadrul este unul complet separat de lumea noastră. Aşadar, opera fantasy are tendinţa de a migra din lumea comună şi de a-şi genera propriul univers, coerent, cuprinzător şi independent. Alt timp şi alt spaţiu (a long time ago in a far, far galaxy). Prin urmare, fantasy-ul poate fi un joc liber al imaginaţiei neîngrădite de realitate. În acelaşi timp fantasy-ul evită derapajele spre suprarealism împrumutând din lumea obişnuită coerenţa precum şi o sumă de decoruri sau fundaluri. Într-o operă fantasy, consumatorul (prin acesta înţelegând fie cititor, dacă vorbim despre literatura, fie privitor dacă vorbim despre film sau despre oricare altă formă de exprimare vizuală) are sentimentul acut că pătrunde într-un univers alternativ (dotat cu elementele înşirate mai sus, adică magie plus supranatural) dar care poate fi suprapus peste universul nostru şi descoperite elemente comune. Suprarealismul se lasă mai greu suprapus peste lumea noastră de zi cu zi.

Fantasy-ul mai are o calitate particulară. Originea sa. Privind atent vom observa că fantasy-ul îşi trage seva dintr-un zăcământ fabulos şi, practic, nesecat. Basmul şi mitul reprezintă humusul din care se ridică operele fantasy. Cu o remarcă importantă. Fantasy-ul nu este generat de mitologia greco-romană sau de basmele indienilor Hopi. Fantasy-ul creşte din mitologia nordică şi se simte confortabil pe acel tărâm. Nu am auzit despre vreo încercare reuşită de transhumare a arborelui Yggdrasil pe alte soluri. Din pricina originii sale este destul de complicat să putem afirma fără tăgadă că există un fantasy rusesc sau mongol sau românesc. De bună seamă că pot exista autori care scriu fantasy oriunde în lume. Din Kamciakta până în Papua. Numai că, să ne gândim un pic, cum ar fi fost dacă Lord of the rings ar fi avut ca personaje: un pitic pe nume Ursuzu, expert în mânuirea baltagului şi a bardei, un arcaş cu urechi ascuţite, pre numele său Frunzăverde, mare meşter în a slobozi săgeţi prin codrii Vlăsiei, un voievod pribeag cunoscut sub numele de Aurică şi care bate drumul Târgoviştei în căutarea dreptăţii. Toţi aceştia, başca un pădurean pe nume Brotăceanu care mai are doi prieteni de care este nedespărţit, pornesc din cetatea Brăilei ca să despresureze ţinutul Sucevei, asediat de hoarde de căpcăuni şi de vârcolaci iar în demersul lor eroic sunt ajutaţi de o zână, pe numele ei Steluţa şi de un vrăjitor numit Gorun cel Sur. Pe drum, eroii se aliază cu tot felul de logofeţi şi cneji, răpun harpii şi pricolici, se luptă cu şoimani şi strigoi, străbat codrii şi dealurile Moldovei ridicând moşnenii de pe moşii ca să-l răpună pe Talpa Iadului, Şarpele, Ucigă-l Toaca etc. Seamănă a fantasy? Este fantasy? Da, cu siguranţă este. Bine, ca să fim ortodocşi, în loc de Târgovişte punem Iarmarovişte, în loc de Suceava scriem Mudava iar Brăila o înlocuim cu Grâneşti. Şi aruncăm acţiunea în anul 3840 de la un eveniment oarecare (de la eliberarea pământului de sub dominaţia australo-hunică, spre exemplu). Mutăm Carpaţii mai la est, prin mijlocul Moldovei, redenumită din motive de canon Cara-Bogdania şi care se învecinează cu Episcopatul Cumanilor la sud iar la nord şi la est cu întunecatul imperiu al muscalioţilor. Şi avem fantasy românesc.

Aţi citit pe undeva vreo proză asemănătoare? Nu? De ce? Pentru că nu există?

Ceea ce se cheamă astăzi fantasy românesc foloseşte de fapt un tipar anglo-saxon. Producţiile intitulate fantasy românesc pot fi atemporale şi aspaţiale (o condiţie importantă pentru opera fantasy) dar au ca matriţă fantasy-ul anglo-saxon. În fapt sunt doar calchieri ale operelor fundamentale ale filonului principal. Asta nu înseamnă că nu ar putea avea valoare estetică. Unele producţii valoroase, dacă ar fi traduse exemplar în engleză, ar putea sta alături de operele esenţiale ale genului. Sigur, mai întâi ar trebui scrise.

Un caz particular îl reprezintă Vladimir Colin. Lăsând la o parte Legendele Ţării lui Vam, care nu este altceva decât o mitologie inventată şi nicidecum un fantasy, ajungem la Divertisment pentru vrăjitoare. Este singura piesă de fantasy autohton care stă în picioare din punct de vedere al canonului (fără să luăm în discuţie şi calitatea de excepţie a textului). Numai că Divertismentul se încadrează lesne în subgenul science-fantasy, un subgen extrem de volatil, aproape instabil în alchimia literară, şi care, în funcţie de interpretare sau abordare, se poate transmuta în science-fiction.

Ca să fie românesc, fantasy-ul autohton ar trebui să-şi aşeze structura epică pe filonul basmului românesc şi al mitologiei române. Care mitologie, slavă Domnului, este fabuloasă. Abia atunci când, dintr-un text etichetat fantasy românesc, va reieşi că autorul a citit cel puţin Mitologia Română a lui Mircea Vulcănescu, vom putea afirma fără dubiu, da, avem fantasy românesc. Deocamdată acest fantasy românesc de care unii sunt atât de mândri, zace în stadiul de embrion în texte cum ar fi Harap Alb sau Aleodor Împărat. Texte remarcabile altminteri dar care nu sunt decât basme culte.

Aşadar, avem sau nu fantasy românesc? Se pare că nu. Aşa cum în muzică sună aiurea să spui country iranian sau fado norvegian la fel de bizar sună să spui că există fantasy românesc. Există, în cel mai fericit caz, fantasy de limbă română. Ceea ce este o mare deosebire.

Articol apărut în 2009 pe siteul SRSFF