Ce va urma?

Nu în lume, ci aici. În lume nu ştiu ce va fi. Sincer, nu cred că ştiu nici măcar oamenii mari, din care se pare că este alcătuit neamul nostru savant în toate şi habarnist în orice. Pentru că m-am plictisit să aud părerile experte ale tuturor împotriva tuturor, am început să scriu, inventând lumi. Nu mai bune, nici mai rele. Ci doar altfel. Lumi cu oameni care au îndoieli. La fel ca mine. Am multe îndoieli, foarte puţine certitudini. Vă recomand şi vouă exerciţiul incertitudinii. În fond, materia în structura ei cea mai fină este atât de incertă… Nu vă mai imaginaţi că deţineţi soluţii la orice. Îl sfidaţi pe Dumnezeu şi vă asemănaţi cu tagma politicienilor. Incertitudinea este o forma a smereniei. În secolul ăsta, al goanei nebune de niciunde spre nicăieri, smerenia este mai mult ca oricând necesară.

Am deviat un pic, să fiu iertat dară.

Ce va urma aici, aşadar? Vă pot oferi câteva titluri de texte, nu ştiu în ce ordine vor fi scrise, nu ştiu în ce ordine vor fi postate:

• Norii, cerul (Undeva în Laponia…)
  
• Nicicând nu va ninge peste Amazon (Uniunea Sovietică, 1943, vara… )
  
• O mie de vieţi (Vali ştie despre ce este vorba, vieţile pe diferite paliere, clonele etc… mulţumesc pentru idee)

Or mai fi şi altele, nu-mi vin în minte acum. Dar vor ieşi la iveală. Atunci când vor avea chef, fireşte. Oricum, titlurile de mai sus, plus Cumania 2010 plus A doua venire plus Ubik, mon amour vor face parte din următorul volum. Care sper să se numească după una dintre prozele enumerate mai înainte.

Acum ascult asta: